Lumea, viata, contextele obliga la interiorizare, e mai comod sa stai in spatele unui scut, nu simti vulnerabilitatea.
Ciudat este ca zidul se aseaza la prima vedere aiurea pune tacere intre prietenii care pareau inseparabile, seamana indiferenta intre oameni ce se implicau, incuie porti ce nici macar nu aveau ivare...dar asa cred ca si trebuie, pentru ca asa se inchide cercul.
La inceput simteam cum apasa zidul si-l daramam dand din maini si picioare, il anihilam si puneam in schimb sinceritate, deschidere, comunicare
Acum a aparut resemnarea si simt ca nu mai are nici un rost sa mai lupt... nimeni nu are nevoie de valori, adevar, onestitate...
E chiar interesanta detasarea din spatele zidului nu mai simt sagetile... si zidul creste si va creste si va creste si...
am convingerea intr-o zi o sa ajung chiar eu din piatra
.jpg)
