intamplari cu talc:)

Un cometariu la intamplarea urmatoare pe care l-ar spune un prieten ar fi ceva de genul: "tipic Luciana..." urmat de un zambet larg si o privire ingaduitoare....
Sunt maestra in a spune lucrurile pe fata si de a spune ce gandesc.... Uneori imi cenzurez aceste porniri pentru ca stiu ca pot provoca dezastre si atunci prefer sa ma retrag cu totul, sau sa iau o atitudine de noncomunicare vis a vis de aceasta problema macar pentru un timp...
Alteori cenzura este "obstructionata " de ...soarta, dar ca sa fiu corecta:) este vina neatentiei si superficialitatii mele ... in starea de nervi:) nervii pot fi o scuza perfecta intotdeauna:)...
.... asadar... intamplarea...
Am primit de la o persoana cu care colaborez profesional, un mail ce continea un atasament a carui informatie m-a socat de-a dreptul in ceea ce priveste calitatea. Era ceva inadmisibil din punctul meu de vedere, era lipsa de profesionalism crasa... cand am vazut asa ceva, reactia a fost destul de dura, eram nervoasa, contrariata si chiar incoerenta... Am injghebat de-un raspuns cat se poate de cu bun simt in situatia data.
A venit imediat si momentul de defulare in care m-am confesat tot prin mail celei mai bune prietene. I-am dat posibilitatea de a vedea si ea atasamentul respectiv si am concluzionat toata senzatia creata prin cateva cuvinte simple si cuprinzatoare: "nu am vazut oameni mai tampiti ca astia" ... numai ca... nu am dat forward ci ...reply...
... Ei au aflat exact ce am simtit cand am citit respectivul document... Probabil s-au suparat, probabil s-au indignat... dar cel mai bine ar fi fost daca ar fi verificat cauza unei astfel de reactii...

Nu stiu ce sa zic despre azi:)
Am avut timp de vorbit cu un prieten, am felicitat un altul ca a mai crescut cu un an:), am fost cu o veche prietena la un film prost dar la care am ras in hohote, am schimbat impresii de peste mari si tari comentand despre un muzeu al taranului viu... am vorbit , am comunicat, m-am relaxat... Nu imi vine sa cred ca am avut timpul sa fac tot... "astazi" parca s-a dilatat....
Oare ar mai trebui sa precizez ca acest "astazi" despre care vorbesc inseamna de fapt seara de la 19?... dupa ce am venit de la serviciu, dupa o zi agitata si plina de probleme ale caror rezolvare, normal ca gasit-o in ultimile 10 minute, cand rabdarea ajungea la limita... cu ajutorul unui om de la care nici macar nu ma asteptam... offf cat sunt de superficiala... si cat de repede pot cadea in capcana de a cataloga oamenii...
Si mi-a mai oferit ceva ziua de azi, am observat cat sunt de egoista, pastrez alaturi de mine numai ceea ce-mi place, numai ceea ce simt ca face parte din sistemul meu de valori...
... am fost rugata sa imprumut o carte usoara, de citit pe plaja... a fost pentru prima data cand am constatat ca asa ceva nu se mai afla in biblioteca mea, sunt convinsa ca am avut dar... s-au dus...
... asa se indeparteaza si oamenii...
apar momente in care sistemele de valori nu mai coincid... si isi despart traiectoriile care, cine stie daca nu se vor mai intersecta vreodata in ceea ce numim evolutia timpului...

despre cuvinte

cuvintele dor
Cuvantul in sine e nevinovat, de fapt nici nu exista decat atunci cand vorbele sunt scrise...e o insiruire de suntete...
Ce pot provoca cuvintele? Sa omoare oameni, sa desparta prietenii, sa provoace conflicte, sa provoace dezastre, sa dezbine...
Cat rau pot face cuvintele...

cuvintele mangaie
In nevinovatia sa, primul cuvantul inganat de copil te umple de viata... primele cuvinte de dragoste rostite de persoana iubita te fac sa visezi, sa iubesti, sa speri... Cu un cuvant poti readuce increderea in sine a unuia ce simte ca pierde, un cuvant poate consola, un cuvant aduce iertare
Cat bine pot face cuvintele...

cuvintele care tac
Sunt momente in care cuvintele nu se rostesc, nu se verbalizeaza, le simti, le traiesti dar nu le exprimi poate pentru a evita situatii jenante, poate pentru a aplana conflicte, poate din egoism, poate din bun simt...
Aceste cuvinte mistuie in interior... se strang, se inmultesc si cu siguranta, cand vor rupe tacerea vor distruge, vor avea un impact mult mai mare decat ar fi avut atunci cand au fost oprimate

Consider ca in comunicare se gaseste cheia, ea este cea care face echilibrul, care aseaza si regleaza... Asa ca... vorbiti-va mult:)

inaltimea

Intotdeauna mi-a placut sa privesc lumea de sus.... la propriu vorbind:). Viziunea pe care ti-o ofera inaltimea este in acelasi timp involburata si calma. Percepi zgomotul si agitatia, aproape ca simti si mirosul, intuiesti ca in haul pe care-l contempli se intampla firescul de care te-ai indepartat dar... ai sansa de a nu deslusi vocile, de a nu auzi problemele, de a nu vedea mizeriile, durerile, discrepantele... ai sansa de a vedea perspectiva...
Vezi forme pe care imaginatia ti le poate umple cu ce-ti doresti, vezi pete de culoare pe care le poti potrivi intr-un tablou maret al carui pictor nastrusnic esti tu...
Inaltimea iti da dreptul sa inlaturi limite si spatii, sa cuprinzi cu privirea si mintea exact cat iti doresti...
Azi insa am descoperit o alta perspectiva pe care ti-o ofera privitul de sus... era dupa ce ploaia si-a incetat numarul iar de jos de pretutindeni se ridicau aburi. Totul s-a despachetat din imensele fasii pufoase ce se risipeau incet lasand in urma lor imagini clare, cladiri spalacite, masini grabite, oameni pestriti ce se feresc de baltile strazilor, zgomote, muzici, certuri ale vecinilor probabil preocupati de soarta lor, stiri, reclame, agitatie... Privirea si simturile cautau disperate puncte de care sa se agate pentru a nu fi bulversate, iar inaltimea le-a oferit: muntii nemiscati, insensibili la capriciile ploii, norii ce se rostogoleau rasfatandu-se agale pe cer...
Asa-i si cu privitul de sus al celor ce conduc si iau decizii... Pentru a nu fi bulversat de problemele reale ale celor de jos, este indreptat spre stancile de nemiscat ce-si apara teritoriile si averile afisand zambetul satisfacut si tamp de nemurire...

constatari

Weekend-ul a inceput sa fie o stare de spirit:) numai cand ma gandesc ca vine, ma simt mai puternica si mai motivata.
Mereu imi propuneam ca in weekend sa fac ceva iesit din comun sa fortez o limita, sa schimb ceva, sa simt ca se intampla ceva ce ma poate scoate din rutina.
Cel ce a trecut nu a avut in el nimic spectaculos . Au fost zilele cuminti, din acelea in care imparti bucurii si ganduri cu cineva drag, cand poti vorbi ore in sir despre orice si nu intervine plictiseala. A fost cel mai frumos weekend din ultimul timp, in care nu am cautat raspunsuri si nici senzational...
Si am invatat ceva ... lucrurile simple sunt cele care aduc fericirea... iar cei care sunt capabili sa imparta aceasta simplitate sunt mereu langa tine chiar daca, din pacate, nu-i remarci in fuga nebuna spre senzational si descoperit oameni ce par speciali... si inca ceva... in viata intalnesti multi oameni dar prieteni sunt putini iar ei nu-ti vor insela niciodata increderea....

.

Azi m-am trezit purtand in suflet o fericire nebunatica si neinteleasa, imi venea sa o iau la vale prin soare, simteam ca pot sa si zbor. Cred ca mi-am uimit pana si vecinul de plaier care-si purta agale batranetea de pe un picior pe altul, pe care l-am vazut retragandu-se incet din calea mea in timp ce-mi raspundea la salut.
Mi-am savurat starea mea de bine in drumul spre serviciu. Imi tot trecea prin minte un gand zburdalnic sa-mi continui drumul sa nu ma opresc la birou...Probabil fericirea mea isi simtea amenintata prezenta...
... dupa 8 ore nu-mi vine decat sa dorm, sa zac cu nasul in perna, sa imi odihnesc gandurile si simtirile... ma simt imbatranita si fara vlaga... nu pot spune ca am muncit pe branci, ca am turnat 5 km de asfalt sau am arat cu bratele o zi... dar din pacate pot spune ca am pierdut o zi ...

Nu mai simt satisfactia si implinirea in ceea ce fac... si totusi continui sa merg zi de zi la job... continui sa sper ca voi simti iarasi bucuria si incantarea ce ma acompaniau la seriviciu in care descopeream provocarile si ma luptam cu ele sa le dau de cap...
...continui... si sper...

joc de ganduri

Marea mi s-a parut intotdeauna cel mai frumos lucru posibil. Ea nu poate fi trista pentru ca niciodata nu are timpul pentru a se incarca cu rautate...
Valurile ei spala pacate, pecetluiesc soapte de iubire, declaratii, destainuiri... se invaluie cu ele si poarta misterele mai departe, le izbesc de tarmuri si le aduna din nisipuri, le macina si le transforma in eternitate...
Niciodata marea nu a avut pretentia sa fie ea cea care se destainuie, o face dintr-un fel de obisnuinta si sinceritate, se deschide acelora care stiu si vor sa o auda...

...si oamenii se joaca de-a marea... se imprietenesc... se destainuie... se admira... se iubesc... si apoi pleaca... purtand cu ei amintiri, vise si planuri comune... numai ca oamenii nu sunt la fel de puri ca marea... urmele oamenilor in suflete pot provoca gauri...

Marea si iarna e frumoasa ...renaste mereu, are resurse sa-si plimbe valurile prin frig, se lasa modelata de ger se prinde in joc nebun cu vantul si se alearga... marea nu are varsta si nu oboseste...

Oamenii uita sa se mai joace cand cresc... isi provoaca suferinte unii altora....

dar...

Azi am primit in dar un ...blog...Ma uit la el de parca-s un mic extraterestru parasit pe pamant. Imi vine sa explorez, sa vad ce-as putea face cu noua jucarie dar am in acelasi timp sentimentul ca daca ma voi apuca acum nu voi mai reusi usor sa-l parasesc... Asa ca inca oscilez... mai scriu un cuvant... ma mai uit putin in stanga, intorc capul si in dreapta... chiar nu se uita nimeni...deci repede, repede sa mai astern cateva cuvinte si sa ma ascund... vad eu ce fac maine din moment ce am luat cu mine virusul....