Marea mi s-a parut intotdeauna cel mai frumos lucru posibil. Ea nu poate fi trista pentru ca niciodata nu are timpul pentru a se incarca cu rautate...
Valurile ei spala pacate, pecetluiesc soapte de iubire, declaratii, destainuiri... se invaluie cu ele si poarta misterele mai departe, le izbesc de tarmuri si le aduna din nisipuri, le macina si le transforma in eternitate...
Niciodata marea nu a avut pretentia sa fie ea cea care se destainuie, o face dintr-un fel de obisnuinta si sinceritate, se deschide acelora care stiu si vor sa o auda...
...si oamenii se joaca de-a marea... se imprietenesc... se destainuie... se admira... se iubesc... si apoi pleaca... purtand cu ei amintiri, vise si planuri comune... numai ca oamenii nu sunt la fel de puri ca marea... urmele oamenilor in suflete pot provoca gauri...
Marea si iarna e frumoasa ...renaste mereu, are resurse sa-si plimbe valurile prin frig, se lasa modelata de ger se prinde in joc nebun cu vantul si se alearga... marea nu are varsta si nu oboseste...
Oamenii uita sa se mai joace cand cresc... isi provoaca suferinte unii altora....
Valurile ei spala pacate, pecetluiesc soapte de iubire, declaratii, destainuiri... se invaluie cu ele si poarta misterele mai departe, le izbesc de tarmuri si le aduna din nisipuri, le macina si le transforma in eternitate...
Niciodata marea nu a avut pretentia sa fie ea cea care se destainuie, o face dintr-un fel de obisnuinta si sinceritate, se deschide acelora care stiu si vor sa o auda...
...si oamenii se joaca de-a marea... se imprietenesc... se destainuie... se admira... se iubesc... si apoi pleaca... purtand cu ei amintiri, vise si planuri comune... numai ca oamenii nu sunt la fel de puri ca marea... urmele oamenilor in suflete pot provoca gauri...
Marea si iarna e frumoasa ...renaste mereu, are resurse sa-si plimbe valurile prin frig, se lasa modelata de ger se prinde in joc nebun cu vantul si se alearga... marea nu are varsta si nu oboseste...
Oamenii uita sa se mai joace cand cresc... isi provoaca suferinte unii altora....
.jpg)
4 comentarii:
da, e adevarat, oamenii uita sa traiasaca bucuriiile jocului si, da, isi provoaca suferinte care lasa gauri.....dar gaurile pot fi astupate, pot fi "umplute" de aceiasi oameni, care, poate la un moment dat, ti-au provocat gaurile....
mai, de ce te joci cu sentimentele mele? am vazut eu mai devreme ca erau doua commenturi :) si vream si eu sa comentez.
nu ne cenzuraaaa! ca cenzura lasa urme adanci :)
draga costina, m-am autocenzurat::)
ii raspunsesem cristinei ca gaurile lasate din pacate nu pot fi umplute la fel si ca lasa in urma fisuri, dar am realizat ca scrisesem cu litere lipsa...
Am vrut sa corectez ce am scris numai ca lipsa de experienta in bloguit:)m-a facut sa-mi sterg propriul raspuns
Asa ca daca am lasat urme cenzurandu-ma, acestea sunt la mine:)
vream sa zic ca, e adevarat, unele urme raman pentru totdeauna. Din fericire insa, sufletul e ca universul (vezi definitia din cartea de'a 7a): infinit si in continua expansiune. Cu cat oferim mai multa dragoste, cu atata creste, si gaurile, desi nu se umplu, nici nu se micsoreaza.. proportional cu sufletul sunt din ce in ce mai mici :)
Trimiteți un comentariu